Mesterii populari din Bucovina nu mai au casa si masa pana la Paste: ei si-au incarcat masinile cu mii de oua incondeiate, pe care le plimba la toate targurile din tara. O parte din ei sunt acum la Sinaia.
Targul de bunatati ecologice si produse traditionale pentru Paste de la Sinaia a adunat zeci de mesteri cu produse, unele mai imbietoare decat altele. Un loc aparte il ocupa cei veniti din Bucovina, cu celebrele oua incondeiate. „Cel mai greu se lucreaza ouale incondeiate cu ceara, culorile sunt natural facute de noi, pentru ca altfel nu se combina. La un ou muncim cam o ora si jumatate si il vindem cu 10 lei. Acest pret l-am avut si acum un an si doi, cu toate ca este putin, ne-am gandit ca este criza si oamenii nu au bani. Vrem sa le vindem, nu sa ramanem cu ele. Noi, de Paste, facem intre 3.000 si 5.000 de oua pentru a le comercializa. Acum suntem aici, la Sinaia, de aici mergem la Muzeul Taranului Roman, apoi la Craiova si Bistrita”, a declarat Soldanescu Virginica. Ea a precizat ca au comenzi din afara tarii, de la romani plecati, care comanda oua incondeiate si le primesc prin curier rapid in Germania, Italia sau Franta. „Este o traditie in familie si dam secretul din generatie in generatie, de la strabunica la bunica, si eu ma bucur pentru ca si copiii mei au invatat acest mestesug al nostru din Bucovina”, ne-a mai spus Virginica. Evenimentul se va incheia duminica seara, insa se va organiza si weekendul urmator, la Campina.